Circuit

Scandinavia

NOPTI ALBE IN SCANDINAVIA - TURUL PREMIUM 2017

12 zile / de la 1790 EUR


Punct de plecare: Bucuresti
Date plecare: 4 iulie, 20 iulie, 18 august 2017
Categorie cazare: Hoteluri 3*, 4*
Transport: Avion
Masa: Conform Oferta
 
          

SCANDINAVIA - TURUL PREMIUM 2017

PLECARI  2017 : 4 iulie, 20 iulie, 18 august

 

Motto: " Calatoriile sunt singurul lucrul pe care il cumperi si te fac mai bogat, iar daca viata este o calatorie scurta, macar fa-o la clasa I". Calitatea face diferenta!

    Descoperiti Scandinavia cu stil si eleganta in cea mai frumoasa perioada din an - vara, cand "soarele de la miezul noptii" invaluie totul intr-o atmosfera magica, de neuitat! Bucurati-va de frumusetea de neegalat a fiordurilor norvegiene si a oraselor vikinge, de prospetimea bucatariei scandinave si de confortul celor mai bune hoteluri situate ultracentral intr-un circuit special creat tocmai pentru a savura si nu doar pentru a bifa o destinatie!

  

Avantaje!

  • Hoteluri de 3-4* situate ultracentral in toate orasele!
  • 2 Nopti de distractie pe vase de croaziera!
  • Cel mai frumos, mai cuprinzator si mai relaxant itinerariu!
  • Cele mai vestite atractii turistice incluse in itinerariu!
  • Orar de zbor foarte avantajos!

 

 

TARIFE:

 

  • 1790 EUR / persoana in camera dubla si in cabina de 4 locuri pe vasele de croaziera
  • 1690 EUR / persoana in camera tripla si in cabina de 4 locuri pe vasele de croaziera
  •  690 EUR supliment camera single si loc in cabina de 4 locuri pe vasele de croaziera  

 

 

SERVICII INCLUSE IN TARIF:

        bilete avion Bucuresti - Helsinki - Copenhaga - Bucuresti, compania LUFTHANSA;
        bilet avion Stockholm - Bergen, compania SAS Scandinavian Airlines;
        9 nopti cazare cu mic dejun buffet scandinav la hoteluri situate ultracentral;
        2 nopti cazare cu mic dejun buffet scandinav pe vase de croaziera in cabine interioare de 4 locuri;
        1 cina bufet scandinav pe vasul de croaziera dintre Oslo si Copenhaga;
        transport autocar 4* conform program;
        croaziera pe fiordul Geiranger (patrimoniu UNESCO);
        toate traversarile cu ferryboatul pe fiorduri;
        transferuri aeroport – hotel – aeroport;
        transferuri hotel – vase de croaziera – hotel;
        tururi de oras in Copenhaga, Oslo, Bergen, Stockholm, Helsinki;
        ghid roman insotitor.

 

TARIFUL NU INCLUDE:

        310 EUR / persoana taxe de aeroport (pentru toate cele 3 zboruri: Bucuresti - Helsinki, Stockholm - Bergen si Copenhaga - Bucuresti) si taxele portuare pentru cele 2 nopti pe vasele de croaziera;
        tot ce nu este cuprins la servicii incluse;
        intrarile la muzee si obiective turistice.


    Suplimente optionale:
        100 EUR / persoana supliment cabina dubla interioara pe ambele vase de croaziera.
        La cerere se pot confirma cabine cu hublou sau commodore de luxe, in limita disponibilitatii pe vasele de croaziera.

 

 

 

PROGRAM:

 

 

Ziua 1: Bucuresti – Helsinki

 

Dimineata devreme, intalnire cu ghidul si grupul pe aeroportul Otopeni si imbarcare pentru zborul catre Helsinki. Zborul este operat de compania Lufthansa si are o scurta  escala  la  Munchen. La  ora  11,50 aterizare  pe Aeroportul International Vantaa din Helsinki, transfer  de la aeroport catre oras si turul frumoasei capitale finlandeze cu ghid  local.  Vom admira cele mai importante obiective: monumentul Sibelius, Opera, Sala Finlandia, Muzeul National, Parlamentul, Muzeul Kiasma, Catedrala Uspenski, Piata Senatului, Catedrala Luterana, Universitatea, Guvernul, portul cu hala si piata de suveniruri, parcul Esplanadi, Biserica in Stanca Temppeliaukio.

Dupa turul de oras, cazare la hotel 4* situat ultracentral si timp liber pentru pranz. Continuam apoi explorarea orasului cu vestita strada de cumparaturi Esplanadi, cunoscuta pentru numeroasele magazine exclusiviste.

Cazare Hotel Seurahone 4*:
https://www.hotelliseurahuone.fi/en/hotel

 

Ziua 2: Croaziera nocturna pe Marea Baltica de la Helsinki la Stockholm

 

Dimineata, mic dejun bufet la hotel si timp liber pentru plimbari, cumparaturi sau excursii optionale: se pot vizita fortareata Suomenlina , muzeul in aer liber Seurasaari sau gradina zoologica Korkeasaari.

Dupa-amiaza, transfer in port si imbarcare pe vapor cu destinatia Stockholm. Vom face o croaziera de neuitat printre miile de insule si insulite pitoresti ce presara Marea Baltica, apoi prin cel mai lung arhipelag (peste 24 000 insule) – Arhipelagul Stockholm, pana in apropierea tarmurilor Suediei. Pentru o priveliste magnifica urcam pe ultima punte a vasului de unde vom putea admira cel mai bine peisajele. Pe vas exista o promenada de shopping, un centru SPA, piscina si jacuzzi, numeroase cluburi, restaurante, ringuri de dans, karaoke, locuri de joaca pentru copii, astfel incat distractia si voia buna sunt garantate pana in zori.
 

Hotelurile incluse in oferta: Tallink & Silja Line 4*.

 

Ziua 3: Stockholm - "Venetia Nordului"

 

Dimineata, dupa micul dejun, acostam in Stockholm si incepem explorarea vibrantei capitale suedeze. Considerat de multi turisti cel mai frumos oras din lume, Stockholm-ul este fascinant in timpul verii, avand o multime de parcuri, muzee si obiective culturale si arhitectonice prin care isi incanta vizitatorii.

Vom incepe turul cu o vizita la Primaria (taxa de intrare) pentru a admira, printre altele, faimoasele sali “Sala Albastra” si “Sala de Aur”, unde are loc banchetul decernarii Premiilor Nobel. Apoi vom admira Gamla Stan (Orasul Vechi) cu stradutele sale pitoresti presarate cu cladiri vechi care mai pastreaza inca parfumul evului mediu, dar si cu numeroase taverne, berarii, cafenele si restaurante rafinate; Palatul Regal, care adaposteste istoria familiei regale suedeze si unde la orele pranzului are loc ceremonialul schimbarii garzii; Storkyrkan (Biserica Mare), cu statuia “Sf. Gheorghe si Dragonul”, vechea piata a Stockholm-ului, Stortorget, un loc pitoresc si plin de istorie, Academia Suedeza, Muzeul Nobel si Biblioteca Nobel,  dar si cea mai ingusta strada din Stockholm - Mårten Trotzigs Gränd, denumita astfel dupa un negustor din sec XVII care detinea cateva proprietati in aceasta zona.

Dupa turul de oras, cazare la hotel 4* situat ultracentral si timp liber pentru pranz. Seara, savurati  o cina traditionala pe baza de somon sau friptura de ren sau elan la unul dintre restaurantele rafinate din centrul vechi.


Hotelurile incluse in oferta: Nordic C Hotel 4*.

 

Ziua 4: Stockholm - Muzeele Skansen si Vasa (optional)

 

Dimineata, mic dejun buffet la hotel.  Putem vizita Muzeul Vasa, ce adaposteste epava uneia dintre cele mai mari nave de razboi din istorie, construita in sec XVII si Muzeul Skansen, cel mai vechi muzeu in aer liber care adaposteste peste 150 de cladiri vechi din sec. XVIII – XIX aduse aici de pe intreg teritoriul Suediei dar si o gradina zoologica cu animale nordice – o adevarata incantare pentru cei mici dar si pentru cei mari.
Cazare la acelasi hotel situat ultracentral.
Hotelurile incluse in oferta: Nordic C Hotel 4*.

 

Ziua 5: Bergen. Zbor direct Stockholm - Bergen

Dimineata, mic dejun buffet la hotel. Alternativ, timp liber la dispozitie pentru a explora magazinele moderne din centrul nou al orasului (Normalm) si pentru a cauta cate un suvenir cu specific suedez pentru cei dragi.

La orele pranzului, transfer de la hotel la aeroport si zbor catre Bergen. Aterizare pe aeroportul din Bergen, dupa care vom face un tur panoramic pentru a admira Gamle Bergen (Orasul vechi),Biserica Sf. Maria, Piata de Peste, Fortareata Bergenhus cu Turnul Rosenkrantz si  cladirea Hakonshallen, Acvariul, Teatrul National, sala de concerte Griegshallen, parcul central. Deosebit de pitoresti sunt casele hanseatice (patrimoniu UNESCO) aliniate pe cheiul Bryggen.

Cazare la hotel ultracentral 4*.

Hotelurile incluse in oferta: Radisson Blu Royal Bergen 4*.

 

Ziua 6: Bergen - Voss - Naeroyfjord - Flam - Laerdal - Sogndal

Mic dejun la hotel, apoi puteti porni in explorarea orasului. Nimic nu se compara cu atmosfera boema ce razbate din fiecare coltisor al orasului! Bucurati-va de forfota vioaie a pescarilor din renumita Piata de Peste din centrul orasului, o adevarata incantare a tuturor simturilor! Explorati stradutele pitoresti din Gamle Bergen (Vechiul Bergen)! Faceti o vizita la Acvariu, unul dintre cele mai mari din Scandinavia! Si nu ratati inedita calatorie cu funicularul care in doar 7 - 8 minute urca 320 m pe varful muntelui Fløyen, de unde veti avea cea mai frumoasa priveliste asupra orasului, a imprejurimilor si a fiordurilor!

La orezele pranzului, vom porni in explorarea taramurilor norvegiene. Vom trece prin Voss, statiune vestita pentru sporturile de iarna, apoi vom strabate vai pitoresti marginite de munti inalti cu varfuri impodobite de ghetari. Sosim la Flam, una dintre cele mai pitoresti localitati din zona Sognefjordului. Optional se poate face o croaziera pe fiordurile Aurland si Naeroyfjord (patrimoniu UNESCO). Apoi vom strabate cel mai lung tunel terestru din Europa - Laerdalstunnelen (24,5 km)

Spre seara, sosim in zona "fiordului rege" - Sognefjord, cel mai lung si mai adanc fiord din lume!


Hotelurile incluse in oferta: Hotel Lindstrøm 3*.

 

Ziua 7: Fiordul Sognefjord - Ghetarul Briksdal - fiordul Nordfjord - Hellesylt - Geiranger

Astazi vom explora cateva dintre cele mai frumoase si mai incantatoare peisaje ce indeplinesc visul oricarui turist in Norvegia! Lasam in urma fiordul rege - Sognefjord - si continuam pe malul fermecatorului Nordfjord, cu peisaje idilice si sate pitoresti insiruite de-a lungul sau. Apoi vom vizita ghetarul Briksdal, o parte din impunatorul ghetar norvegian Jostedalsbreen (cel mai mare ghetar continental din Europa).

Ajungem in zona celui mai frumos si spectaculos fiord novergian - fiordul Geiranger (patrimoniu UNESCO) si pornim intr-o croaziera de vis unde puteti admira pitoresti ferme montane, impresionantele cascade inspumate "Cele sapte surori", "Voalul miresei", "Petitorul", dar si peisajele de vis oferite de piscurile muntilor acoperite de zapada si scaldate de razele soarelui.


Hotelurile incluse in oferta: Valldal Fjordhotell 3*.

 

Ziua 8: Fiordul Geiranger - Drumul Vulturilor - Drumul Trolilor - Lillehammer - Oslo

Dimineata, dupa micul dejun buffet la hotel, pornim cu autocarul catre Oslo. Ne luam "Ramas bun" de la fiordul Geiranger si ale sale peisaje spectaculoase si pornim pe "Drumul Vulturilor", o ruta palpitanta care ne va oferi o priveliste magnifica asupra fiordului. Continuam pe faimosul "Drumul Trolilor" cu 11 curbe in ac de par ce ne vor tine cu sufletul la gura.

Traversam pitorestile vai Gudbrandsdalen si Romsdalen si ajungem in statiunea Lillehammer, faimoasa in intreaga lume dupa gazduirea Jocurilor Olimpice de Iarna din anul 1994.

Dupa turul statiunii, ne indreptam catre Oslo unde ajungem pe seara. Cazare la hotel ultracentral 4*.

Hotelurile incluse in oferta: Clarion Collection Hotel Savoy 4*.

 

Ziua 9: Oslo

Dimineata, savuram un delicios mic dejun bufet scandinav, apoi pornim in explorarea faimoasei capitale vikinge, declarata mai multi ani consecutiv cel mai bun oras de locuit. Vom admira impresionanta cladire a Operei, construita pe malul fiordului, fortareata medievala Akershus, Primaria, unde are loc festivitatea de decernare a premiului Nobel pentru Pace, cartierul Kvadraturen cu cele mai vechi cladiri din Oslo, cartierul Akker Brygge cu cele mai moderne si mai luxoase cladiri din Oslo, strada pricipala Karl Johan cu Universitatea, Teatrul, Palatul Regal.

Continuam cu o plimbare prin vestitul Parc de Sculpturi Vigeland iar apoi, de la trambulina de sarituri Holmenkollen vom putea admira cea mai frumoasa priveliste a orasului si a fiordului pe care este situat!

Dupa turul de oras, timp liber la dispozitie.  Optional, se pot vizita Galeria Nationala (expune, printre altele, operele vestitului pictor norvegian - Edvard Munch), Muzeul Henrik Ibsen, Fortareata Akershus.

Seara, in modernul cartier Akker Brygge se poate servi o cina traditionala norvegiana la unul dintre restaurantele rafinate de pe faleza.
Hotelurile incluse in oferta: Clarion Collection Hotel Savoy 4*.

 

Ziua 10: Oslo. Croaziera nocturna pe Marea Nordului catre Copenhaga

Dimineata, mic dejun bufet scandinav la hotel, apoi vom explora vestitele muzee din Peninsula Bygdoy.

Incepem cu o scurta croaziera pe incantatorul fiord Oslo, in care vom admira splendidele imprejurimi ale orasului, apoi exploram dupa bunul plac renumitele muzee: Muzeul Corabiilor Vikinge cu cele 3 corabii Oseberg, Gokstad si Tune, pastrate aproape intacte timp de peste 1000 ani, Muzeul Fram care expune corabia Fram, considerata cea mai puternica din lume si pe care exploratorii Fridtjof Nansen si Roald Amundsen au navigat in Arctica si Antarctica,Muzeul Kon-Tiki cu ambarcatiunile faimosului explorator Thor Heyerdahl,  Norsk Folkemuseum (Muzeul civilizatiei norvegiane) si Muzeul Maritim.

La orele 16:30 se ridica ancora si pornim intr-o minunata croaziera spre Copenhaga, navigand pe fiordul Oslo si  pe stramtorile ce leaga Marea Baltica de Marea Nordului. Iar cele mai frumoase privelisti le vom putea admira de pe puntea superioara a vasului!

Inclus, cina festiva de bun venit in restaurantul 7 Seas! Apoi distractia continua pe ringul de dans in acordurile muzicii live. De asemenea, pe vas exista si multe pub-uri si cafenele, restaurante cu specific, piscina, locuri de joaca pentru copii, magazine duty-free.

Hotelurile incluse in oferta: DFDS Seaways 4*.

 

Ziua 11: Copenhaga

Dimineata, savuram un delicios mic dejun bufet  apoi admiram inaintarea vasului in portul din Copenhaga. La ora 10:00 acostam, apoi vom face turul frumoasei capitale daneze cu ghid local.

Vom admira cele mai vestite atractii: faimoasa statuie Mica Sirena, simbolul orasului, Fantana zeitei Gefion, Palatele Amalienborg, Biserica de Marmura, Teatrul, Opera, pitorescul port Nyhavn, vechea Bursa, Palatul Christianborg (sediul Parlamentului danez), Catedrala, Biblioteca Regala, noua biblioteca ”Diamantul Negru”, Castelul Rosenborg si Gradinile Regelui, Primaria, Parcul de distractii Tivoli, galeria de arta Ny Carlsberg Glyptotek.

Dupa turul de oras, cazare la hotel 4* situat ultracentral si timp liber pentru pranz. Continuam apoi explorarea orasului cu vestita strada de cumparaturiStroget, cu multe magazine exclusiviste de portelanuri si sticlarie semnate de renumiti designeri danezi, sau de bijuterii inedite din chihlimbar, denumit si „aurul nordului. Din portul Nyhavn, marginit de case negustoresti viu colorate din sec. 17 - 18. putem face si o croaziera relaxanta pe canalele Copenhagai pentru a admira orasul de pe apa.

Seara, atmosfera magica din Parcul Tivoli ne asteapta! Fondat in 1843 si devenit celebru pentru ambianta sa de basm, divertismentul de calitate si restaurantele rafinate, parcul Tivoli este favoritul familiei regale si a fost sursa de inspiratie pentru Walt Disney, care a vizitat parcul in 1950.

Hotelurile incluse in oferta: First Hotel Twentyseven 4*.

Ziua 12: Copenhaga - Bucuresti

Dimineata, mic dejun buffet la hotel apoi optional vizitam vestitul Castel Rosenborg ce adaposteste printre alte bogatii si Bijuteriile Coroanei. Alternativ, timp liber pentru a explora orasul pe cont propriu si pentru cumparaturi.

Dupa-amiaza, transfer la aeroport si imbarcare pentru zborul cursei catre Bucuresti, unde ne vom intoarce cu amintiri de neuitat si cu dorinta de a reveni in Scandinavia!
 

Ptr mai multe detalii va rugam sa ne contactati


Cod oferta 42 A



rezervare